Administrarea
de personal
nu inseamna doar
angajarea unui salariat si incheierea unui contract de munca. Implica
multe responsabilitati, drepturi si obligatii pentru ambele parti.
Obliga la cunoasterea si aplicarea corecta si la timp a legislatiei in
vigoare, respectarea ei incepand cu prevederile Codului Muncii,
continuand cu asigurarile sociale de stat si de sanatate, securitatea
si sanatatea in munca, s.a.m.d.
Salarizarea
in
Romaniaeste
foarte complexa si inseamna mai mult decat plata unui salariu. Este un
domeniu distinct care necesita o cunoastere foarte buna a legislatiei
in vigoare si personal specializat. Inseamna o evidenta a personalului
si taxelor aferente, realizate corect si la timp, intocmirea si
depunerea tuturor declaratiilor si rapoartelor in forma si termenele
legal stabilite.
Sa acorzi consultanta in
domeniul resurselor
umane constituie o mare responsabilitate, obuna
cunoastere a legislatiei in vogoare si o mare abilitate si deschidere
in interpretarea prevederilor legale, stiut fiind ca, legislatia lasa
de multe ori portite care pot fi folosite tocmai in raport cu
abilitatea de interpretare a acesteia.
SC MADORO SOLUTIONS SRL este o firma de
resurse umane din Bucuresti care va propune servicii externalizate de
resurse umane, administrare de personal, salarizare si consultanta in
domeniul resurselor umane, profesionale la preturi accesibile.
Suntem pregatiti sa va oferim solutii si
servicii pentru problemele de personal cu care va confruntati. In
parteneriat cu noi veti puteti evita
desele erori care se fac in aplicarea prevederilor legale, evitand
urmarile neplacute ale unor astfel de
greseli: amenzi,pierderi financiare, conflicte de
munca, procese interminabile.
Ordonanta de urgenta nr. 56/2007
privind incadrarea in munca si detasarea
strainilor pe teritoriul
Romaniei
Avand in vedere ca prin
infiintarea Oficiului Roman pentru Imigrari, pe
langa atributiile pe care aceasta institutie le
are in domeniul migratiei
, azilului si
integrarii sociale a strainilor, aceasta a
preluat de la Oficiul pentru Migratia Fortei de
Munca din cadrul Ministerului Muncii, Familiei
si Egalitatii de Sanse competentele in ceea ce
priveste eliberarea documentelor care atesta
dreptul la munca al strainilor pe teritoriul
Romaniei, tinand cont de transferul de
competente dintre cele doua institutii, pentru a
nu se crea sincope in gestionarea problematicii
in domeniu, respectiv reglementarea dreptului de
sedere si a dreptului de munca ale strainilor pe
teritoriul Romaniei, intrucat toate aceste
elemente vizeaza interesul public si constituie
situatii extraordinare, a caror reglementare nu
poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin.
(4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta
ordonanta de urgenta.
Art. 1. -
Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza
incadrarea in munca si detasarea strainilor pe
teritoriul Romaniei. Art. 2. - In
sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii
si notiunile folosite au urmatoarele
semnificatii: a) strain - persoana care nu
are cetatenia romana sau cetatenia unui alt stat
membru al Uniunii Europene ori al Spatiului
Economic European; b) autorizatie de munca -
documentul oficial, eliberat in conditiile
legii, care da dreptul titularului sa fie
incadrat in munca sau detasat in Romania la un
singur angajator; c) lucrator permanent -
strainul incadrat in munca pe teritoriul
Romaniei pe baza unui contract individual de
munca la o singura persoana fizica sau juridica
din Romania ori la o reprezentanta, sucursala
sau filiala din Romania a unei persoane juridice
cu sediul in strainatate; d) lucrator
stagiar - strainul incadrat in munca, a carui
prezenta pe teritoriul Romaniei este strict
determinata in timp si are drept scop
imbunatatirea pregatirii profesionale si a
cunostintelor lingvistice si culturale; e)
lucrator sezonier - strainul incadrat in munca
pe teritoriul Romaniei, pe un loc de munca bine
definit, intr-un sector de activitate care se
desfasoara in functie de succesiunea
anotimpurilor, in baza unui contract individual
de munca incheiat pe perioada determinata, care
nu poate depasi 6 luni intr-un interval de 12
luni; f) lucrator transfrontalier - strainul
incadrat in munca in localitatile de frontiera
de pe teritoriul Romaniei si care se intoarce in
fiecare zi sau cel putin o data pe saptamana in
zona de frontiera a unui stat care are frontiera
comuna cu Romania, in care isi are domiciliul si
al carui cetatean este; g) lucrator detasat
- strainul, angajat al unei persoane juridice
straine, care poate sa desfasoare activitate pe
teritoriul Romaniei in urmatoarele situatii:
este detasat pe teritoriul Romaniei, in numele
intreprinderii si sub coordonarea acesteia, in
cadrul unui contract incheiat intre
intreprinderea care face detasarea si
beneficiarul prestarii de servicii care isi
desfasoara activitatea in Romania; este detasat
la o unitate situata pe teritoriul Romaniei sau
la o intreprindere care apartine unui grup de
intreprinderi, situata pe teritoriul Romaniei;
h) personal inalt calificat - profesorii
universitari, cercetatorii si personalul
stiintific care desfasoara in Romania o
activitate academica sau o activitate de
cercetare in cadrul universitatilor,
institutiilor de educatie si cercetare,
autoritatilor si institutiilor din sistemul
administratiei publice centrale. Art.
3. - (1) Strainii pot fi incadrati in munca
pe teritoriul Romaniei la angajatori care
functioneaza in mod legal, cu indeplinirea
cumulativa a urmatoarelor conditii: a)
locurile de munca vacante nu pot fi ocupate de
cetateni romani, ai altor state membre ale
Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale
Acordului privind Spatiul Economic European,
precum si de rezidenti permanenti pe teritoriul
Romaniei; b) indeplinesc conditiile speciale
de pregatire profesionala, experienta in
activitate si autorizare, solicitate de
angajator potrivit legislatiei in vigoare;
c) fac dovada faptului ca sunt apti din
punct de vedere medical sa desfasoare
activitatea respectiva si nu au antecedente
penale care sa fie incompatibile cu activitatea
pe care o desfasoara sau urmeaza sa o desfasoare
pe teritoriul Romaniei; d) se incadreaza in
contingentul anual aprobat prin hotarare a
Guvernului; e) angajatorii au achitate la zi
obligatiile catre bugetul de stat. (2)
Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplica
strainilor care indeplinesc functia de
administrator intr-o societate comerciala cu
participare straina, in situatia in care este o
singura persoana numita in aceasta functie, daca
strainul desfasoara activitatea in calitate de
sportiv profesionist, in conditiile existentei
unei dovezi ca a desfasurat activitate similara
in alta tara, solicitantilor autorizatiei pentru
munca nominala, pentru lucratorii
transfrontalieri, precum si strainilor posesori
ai unui permis de sedere in scop de studii.
Art. 4. - (1) Autorizatia de munca
poate fi eliberata, la cererea angajatorului, de
catre Oficiul Roman pentru Imigrari, pentru
strainii care indeplinesc conditiile prevazute
de legislatia romana cu privire la regimul
strainilor, incadrarea in munca si detasarea
acestora pe teritoriul Romaniei. (2)
Autorizatia de munca este necesara pentru
obtinerea vizei de lunga sedere pentru angajare
in munca sau, dupa caz, a permisului de sedere
in scop de munca. (3) Autorizatia de munca
se va elibera si strainilor care: a) provin
din state cu care Romania are incheiate
acorduri, conventii sau intelegeri de
desfiintare a vizelor pentru trecerea frontierei
in acest scop sau pentru care Romania a renuntat
unilateral la obligativitatea vizelor; b)
beneficiaza de drept de sedere temporara pentru
reintregirea familiei, acordat in conditiile
stabilite de legislatia privind regimul
strainilor in Romania; c) beneficiaza de
drept de sedere temporara in scop de studii si
solicita incadrarea in munca in baza unui
contract individual de munca cu timp partial, cu
program de maximum 4 ore pe zi; d) sunt
detasati pe teritoriul Romaniei. Art.
5. - Pot fi incadrati in munca sau, dupa
caz, pot presta munca la persoane fizice sau
juridice din Romania, fara autorizatie de munca,
urmatoarele categorii: a) strainii titulari
ai dreptului de sedere permanenta pe teritoriul
Romaniei; b) strainii al caror acces pe
piata muncii din Romania este reglementat prin
acorduri, conventii sau intelegeri bilaterale
incheiate de Romania cu alte state, daca aceasta
posibilitate este stabilita prin textul
acordului, conventiei sau intelegerii; c)
strainii care au dobandit o forma de protectie
in Romania; d) strainii care desfasoara
activitati didactice, stiintifice sau alte
categorii de activitati specifice cu caracter
temporar in institutii de profil acreditate din
Romania, in baza unor acorduri bilaterale, sau
ca titular al unui drept de sedere pentru
desfasurarea de activitati de cercetare
stiintifica si personalul inalt calificat, in
baza ordinului ministrului educatiei, cercetarii
si tineretului, precum si strainii care
desfasoara activitati artistice in institutii de
cultura din Romania, in baza ordinului
ministrului culturii si cultelor; e)
strainii care urmeaza sa desfasoare pe
teritoriul Romaniei activitati temporare
solicitate de ministere ori de alte organe ale
administratiei publice centrale sau locale ori
de autoritati administrative autonome; f)
strainii care sunt numiti sefi de filiala,
reprezentanta sau de sucursala pe teritoriul
Romaniei a unei companii care are sediul in
strainatate, in conformitate cu actele prevazute
de legislatia romana in acest sens; g)
strainii membri de familie ai cetatenilor
romani; h) strainii angajati ai persoanelor
juridice cu sediul in unul dintre statele membre
ale Uniunii Europene sau in unul dintre statele
semnatare ale Acordului privind Spatiul Economic
European, detasati in Romania, cu conditia
prezentarii permisului de sedere din acel stat.
Art. 6. - (1) Tipurile de autorizatii
de munca ce pot fi acordate strainilor sunt
urmatoarele: a) autorizatia de munca pentru
lucratorii permanenti - da dreptul titularului
sa fie incadrat in munca pe baza contractului
individual de munca incheiat pe durata
nedeterminata sau determinata, la o singura
persoana fizica sau juridica din Romania ori la
o reprezentanta, sucursala sau filiala din
Romania a unei persoane juridice cu sediul in
strainatate; b) autorizatia de munca pentru
lucratorii detasati - da dreptul titularului sa
presteze munca, pentru o perioada de maximum un
an la un interval de minimum 5 ani, in baza
deciziei de detasare de la un angajator persoana
juridica straina la un angajator persoana
juridica din Romania ori la o reprezentanta,
sucursala sau filiala din Romania a unei
persoane juridice cu sediul in strainatate. In
temeiul prevederilor acordurilor, conventiilor
sau intelegerilor internationale la care Romania
este parte, perioada pentru care lucratorul
detasat desfasoara activitatea pe teritoriul
Romaniei poate fi prelungita in conditiile si
situatiile prevazute in mod expres de acestea;
c) autorizatia de munca pentru lucratorii
sezonieri - da dreptul titularului sa fie
incadrat in munca pe teritoriul Romaniei pentru
o perioada de cel mult 6 luni intr-un interval
de 12 luni, neputand fi prelungit in vederea
ocuparii unui loc de munca de alta natura;
d) autorizatia de munca pentru lucratorii
stagiari - da dreptul titularului sa fie
incadrat in munca pe teritoriul Romaniei pentru
efectuarea unui stagiu in vederea obtinerii unei
calificari profesionale; e) autorizatia de
munca pentru sportivi - da dreptul sportivilor
profesionisti sa fie incadrati in munca la un
singur angajator roman, al carui obiect
principal de activitate il constituie
desfasurarea de activitati sportive, pe o
perioada de cel mult 12 luni, cu posibilitatea
prelungirii pe noi intervale de pana la 12 luni;
f) autorizatia de munca nominala - da
dreptul titularului sa presteze activitati
sezoniere, daca acesta a desfasurat anterior
activitati in baza unei autorizatii de munca
pentru lucratorii sezonieri, la acelasi
angajator de pe teritoriul Romaniei, si care a
respectat obligatia de a parasi teritoriul
Romaniei la expirarea duratei contractului
individual de munca anterior, potrivit
conditiilor impuse prin lege; g) autorizatia
de munca pentru lucratorii transfrontalieri - da
dreptul titularului sa fie incadrat in munca pe
baza contractului individual de munca pe o
perioada de cel mult 12 luni, cu posibilitatea
prelungirii pe noi intervale de pana la 12 luni,
la o singura persoana fizica sau juridica din
Romania ori la o reprezentanta, sucursala sau
filiala din Romania a unei persoane juridice cu
sediul in strainatate, in conditiile prevazute
la art. 2 lit. f). (2) In temeiul
prevederilor acordurilor, conventiilor sau
intelegerilor internationale la care Romania
este parte, autorizatiile de munca pot fi
eliberate sau prelungite in conditiile si
situatiile prevazute in mod expres de catre
acestea.
Art. 7. - (1) In vederea
obtinerii autorizatiei de munca pentru
lucratorii permanenti, angajatorul, persoana
juridica din Romania ori o reprezentanta,
sucursala sau filiala a unei persoane juridice
cu sediul in strainatate, va depune la Oficiul
Roman pentru Imigrari o cerere motivata privind
necesitatea incadrarii in munca a strainului,
insotita de urmatoarele documente: a) actul
constitutiv al societatii comerciale sau, dupa
caz, actul de infiintare a persoanei juridice,
precum si certificatul de inmatriculare la
oficiul registrului comertului, in copie si in
original; b) certificatul constatator emis
de oficiul registrului comertului, din care sa
rezulte ca nu s-au operat cereri de inscriere de
mentiuni referitoare la existenta unei hotarari
judecatoresti definitive pentru savarsirea de
infractiuni de catre asociatul unic sau, dupa
caz, de asociati, in legatura cu activitatea pe
care o desfasoara sau la declararea starii de
faliment; c) scrisoarea prin care se atesta
bonitatea angajatorului, eliberata de banca la
care acesta are deschis contul; d)
certificatul de atestare fiscala emis de
administratia finantelor publice in a carei raza
teritoriala angajatorul isi are sediul social,
privind achitarea la zi a obligatiilor catre
bugetul de stat; e) adeverinta eliberata de
agentia pentru ocuparea fortei de munca in a
carei raza teritoriala isi are sediul
angajatorul, cu privire la forta de munca
disponibila pentru locul de munca vacant
comunicat de angajator potrivit dispozitiilor
legale; f) fisa postului, organigrama cu
precizarea functiilor ocupate si vacante; g)
dovada publicarii anuntului pentru ocuparea
postului vacant intr-un cotidian de larga
circulatie; h) copia procesului-verbal
intocmit in urma selectiei realizate pentru
ocuparea posturilor vacante; i) curriculum
vitae al strainului, care sa contina si
declaratia pe propria raspundere a acestuia ca
nu are antecedente penale, ca este apt din punct
de vedere medical pentru a fi incadrat in munca
si ca are cunostinte minime de limba romana;
j) copia actului de studii necesar pentru
incadrarea in functia sau in meseria pentru care
se solicita eliberarea autorizatiei de munca,
tradus si supralegalizat in conditiile legii;
diplomele, certificatele si titlurile
stiintifice eliberate in strainatate, in
sistemul de invatamant, vor fi insotite de
atestatul de recunoastere eliberat de Ministerul
Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in
conditiile prevazute de legislatia in domeniu;
k) copiile documentelor care atesta
pregatirea profesionala obtinuta in afara
sistemului de invatamant sau, dupa caz, care
atesta experienta profesionala, traduse si
supralegalizate in conditiile legii; l)
copia documentului de trecere a frontierei,
valabil, al strainului si, dupa caz, copia
permisului de sedere in Romania; m) doua
fotografii tip 3/4 ale strainului. (2) In
vederea obtinerii autorizatiei de munca pentru
lucratorii permanenti, angajatorul persoana
fizica va depune la Oficiul Roman pentru
Imigrari o cerere motivata, insotita de
documentele prevazute la alin. (1) lit. d)-m),
precum si de urmatoarele documente: a) copia
actului de identitate si, dupa caz, a
autorizatiei sau a altui document legal care
atesta exercitarea unei activitati ori profesii
independente; b) dovada ca dispune de
venituri suficiente pentru plata salariului
angajatului strain; c) cazierul judiciar al
persoanei fizice angajatoare. Art. 8.
- Pot fi incadrati in baza autorizatiei de munca
pentru lucratori permanenti strainii a caror
perioada de detasare inceteaza, in baza
dreptului de sedere pentru alte scopuri, la
angajatorul la care a fost detasat. Pentru
eliberarea autorizatiei de munca este necesara
prezentarea documentelor prevazute la art. 7
alin. (1) lit. a)-d), f) si i)-m). Art.
9. - (1) In vederea obtinerii autorizatiei
de munca pentru lucratorii sezonieri,
angajatorul, persoana juridica din Romania ori o
reprezentanta, sucursala sau filiala a unei
persoane juridice cu sediul in strainatate, va
depune la Oficiul Roman pentru Imigrari o cerere
motivata privind necesitatea incadrarii in munca
a strainului, insotita de documentele prevazute
la art. 7 alin. (1) lit. a)-e), i), l) si m),
precum si de: a) copia actului de studii
necesar pentru incadrarea in functia sau in
meseria pentru care se solicita eliberarea
autorizatiei de munca, tradus si supralegalizat
in conditiile legii; b) copiile documentelor
care atesta pregatirea profesionala obtinuta in
afara sistemului de invatamant sau, dupa caz,
care atesta experienta profesionala, traduse si
supralegalizate in conditiile legii. (2)
Pentru obtinerea autorizatiei de munca pentru
lucratorii sezonieri, angajatorul persoana
fizica va depune la Oficiul Roman pentru
Imigrari o cerere motivata, insotita de
documentele prevazute la art. 7 alin. (1) lit.
d), e, i), l) si m), precum si de: a) copia
actului de studii necesar pentru incadrarea in
functia sau in meseria pentru care se solicita
eliberarea autorizatiei de munca, tradus si
supralegalizat in conditiile legii; b)
copiile documentelor care atesta pregatirea
profesionala obtinuta in afara sistemului de
invatamant sau, dupa caz, care atesta experienta
profesionala, traduse si supralegalizate in
conditiile legii; c) copia actului de
identitate si, dupa caz, a autorizatiei sau a
altui document legal care atesta exercitarea
unei activitati ori profesii independente;
d) dovezi ca dispune de venituri suficiente
pentru plata salariului angajatului strain;
e) cazierul judiciar al persoanei fizice
angajatoare. Art. 10. - (1) In
vederea obtinerii autorizatiei de munca
nominala, angajatorul, persoana juridica din
Romania ori o reprezentanta, sucursala sau
filiala a unei persoane juridice cu sediul in
strainatate, va depune la Oficiul Roman pentru
Imigrari o cerere motivata privind necesitatea
incadrarii in munca a strainului, insotita de
documentele prevazute la art. 7 alin. (1) lit.
b)-d), i), l) si m). (2) Pentru obtinerea
autorizatiei de munca nominale, angajatorul
persoana fizica va depune Oficiul Roman pentru
Imigrari o cerere motivata, insotita de
documentele prevazute la art. 7 alin. (1) lit.
d), i), l) si m), precum si de: a) copia
actului de identitate si, dupa caz, a
autorizatiei sau a altui document legal care
atesta exercitarea unei activitati ori profesii
independente; b) dovezi ca dispune de
venituri suficiente pentru plata salariului
angajatului strain; c) cazierul judiciar al
persoanei fizice angajatoare. Art.
11. - In vederea obtinerii autorizatiei de
munca pentru lucratorii stagiari, angajatorul,
persoana juridica din Romania ori o
reprezentanta, sucursala sau filiala a unei
persoane juridice cu sediul in strainatate, va
depune la Oficiul Roman pentru Imigrari o cerere
motivata privind necesitatea incadrarii in munca
a strainului, insotita de documentele prevazute
la art. 7 alin. (1) lit. a)-e) si j)-m).
Art. 12. - In vederea obtinerii
autorizatiei de munca pentru sportivi,
angajatorul persoana juridica din Romania va
depune a Oficiul Roman pentru Imigrari o cerere
motivata privind necesitatea incadrarii in munca
a strainului, insotita de documentele prevazute
la art. 7 alin. (1) lit. a)-d), i), l) si m).
Art. 13. - (1) In vederea obtinerii
autorizatiei de munca pentru lucratori
transfrontalieri, angajatorul, persoana juridica
din Romania ori o reprezentanta, sucursala sau
filiala a unei persoane juridice cu sediul in
strainatate, va depune la Oficiul Roman pentru
Imigrari o cerere motivata privind necesitatea
incadrarii in munca a strainului, insotita de
documentele prevazute la art. 7 alin. (1) lit.
a)-d) si h)-m). (2) In vederea obtinerii
autorizatiei de munca pentru lucratori
transfrontalieri, angajatorul persoana fizica va
depune la Oficiul Roman pentru Imigrari o cerere
motivata, insotita de documentele prevazute la
art. 7 alin. (1) lit. d) si h)-m), precum si de:
a) copia actului de identitate si, dupa caz,
a autorizatiei sau a altui document legal care
atesta exercitarea unei activitati ori profesii
independente. b) dovezi ca dispune de
venituri suficiente pentru plata salariului
angajatului strain; c) cazierul judiciar al
persoanei fizice angajatoare. Art.
14. - (1) Pentru obtinerea autorizatiei de
munca pentru lucratorii detasati, angajatorul,
persoana juridica din Romania ori o
reprezentanta, sucursala sau filiala a unei
persoane juridice cu sediul in strainatate, va
depune o cerere motivata, insotita de
documentele prevazute la art. 7 alin. (1) lit.
a), b) si i), precum si de: a) documentul de
trecere a frontierei, valabil, al strainului, pe
care este aplicata, dupa caz, viza de lunga
sedere pentru alte scopuri, in original si in
copie; b) copia contractului individual de
munca, tradus si legalizat; c) copia actului
de detasare, tradus si legalizat; d) dupa
caz, copia contractului comercial de prestari de
servicii, tradus si legalizat; e) copia
actului de studii necesar pentru detasarea in
functia sau in meseria pentru care se solicita
eliberarea autorizatiei de munca, tradus si
legalizat; f) copiile documentelor care
atesta pregatirea profesionala obtinuta in afara
sistemului de invatamant sau, dupa caz, care
atesta experienta profesionala, traduse si
legalizate; g) doua fotografii 3/4 ale
strainului. (2) Autorizatia de munca pentru
lucratorii detasati este necesara pentru
desfasurarea de activitati lucrative pe
teritoriul Romaniei pe o perioada mai mare de 60
de zile. Art. 15. - (1) Cererea
pentru eliberarea autorizatiei de munca se
solutioneaza de catre Oficiul Roman pentru
Imigrari in termen de 30 de zile de la data
inregistrarii acesteia. In cazurile in care,
pentru constatarea indeplinirii conditiilor de
obtinere a autorizatiei de munca, sunt necesare
verificari suplimentare, termenul de solutionare
a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15
zile. (2) Autorizatia de munca se elibereaza
pentru o perioada de cel mult un an, cu exceptia
cazurilor prevazute la art. 6 alin. (1) lit. c)
si f). (3) Autorizatia de munca se
prelungeste automat pentru noi perioade de pana
la un an in situatia continuarii raporturilor de
munca cu acelasi angajator in baza contractului
individual de munca incheiat pe perioada
nedeterminata, prin prelungirea dreptului de
sedere in scop de munca, si se atesta prin
permisul de sedere care se elibereaza in acest
scop. (4) In cazul contractelor individuale
de munca incheiate pe perioade determinate,
autorizatia de munca se prelungeste pentru
perioada solicitata care nu poate fi mai mare de
un an si decat termenul de valabilitate al
contractului. Pentru prelungirea valabilitatii
autorizatiei peste perioada de valabilitate
initiala a contractului este necesara
prezentarea acordului scris al partilor cu
privire la prelungirea valabilitatii
contractului, incheiat potrivit prevederilor
Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu
modificarile si completarile ulterioare. (5)
In situatiile prevazute la alin. (4),
autorizatia de munca se prelungeste prin
prelungirea dreptului de sedere in scop de munca
si se atesta prin permisul de sedere care se
elibereaza in acest scop. (6) Prevederile
alin. (4) si (5) se aplica in mod corespunzator
si in cazul lucratorilor stagiari. In acest caz
autorizatia de munca se poate prelungi succesiv
numai pana la obtinerea calificarii profesionale
pentru care s-a organizat stagiul. (7)
Pentru strainii prevazuti la art. 4 alin. (3)
lit. b) si c), in cazul mentinerii raporturilor
de munca cu acelasi angajator, prelungirea
autorizatiei de munca se va realiza cu
prezentarea urmatoarelor documente: a)
contractul individual de munca din care sa
reiasa continuarea raporturilor de munca cu
angajatorul pentru care li s-a emis autorizatia
de munca, vizat de inspectoratul teritorial de
munca in a carui raza isi are sediul
angajatorul, sau acordul scris al partilor cu
privire la prelungirea valabilitatii
contractului individual de munca incheiat pe
perioada determinata, in conditiile Legii nr.
53/2003, cu modificarile si completarile
ulterioare; b) certificatul de atestare
fiscala emis de administratia finantelor publice
in a carei raza teritoriala isi are sediul
angajatorul, privind achitarea la zi a
obligatiilor catre bugetul de stat, sau dovada
ca angajatorul persoana fizica dispune de
venituri suficiente pentru plata salariului
angajatului strain. (8) Prelungirea
contractului individual de munca in baza
acordului scris al partilor incheiat in
conditiile Legii nr. 53/2003, cu modificarile si
completarile ulterioare, isi produce efectele
numai sub rezerva prelungirii autorizatiei de
munca. (9) Daca raportul de munca al
strainului inceteaza inainte de expirarea
perioadei pentru care a fost eliberata
autorizatia de munca, incadrarea in munca la alt
angajator se poate face numai daca se obtine o
noua autorizatie de munca, cu exceptia cazurilor
prevazute la art. 6 lit. b), c) si f). (10)
In cazul neacordarii autorizatiei de munca,
Oficiul Roman pentru Imigrari are obligatia de a
comunica in scris angajatorului, motivele care
au stat la baza acestei decizii. (11) Pentru
eliberarea unei noi autorizatii de munca se vor
depune la Oficiul Roman pentru Imigrari cererea
si documentele prevazute la art. 7 si
11-13.
Art. 16. - Pentru depunerea
documentatiei in vederea obtinerii autorizatiei
de munca, angajatorul poate fi reprezentat
printr-un salariat incadrat cu contract
individual de munca pe durata nedeterminata cu
norma intreaga, cu atributii de reprezentare a
angajatorului in raporturile cu tertii, printr-o
societate de consultanta juridica sau prin
avocat, potrivit legii. Art. 17. -
(1) Angajatorul are obligatia sa inregistreze
contractul individual de munca incheiat in baza
autorizatiei de munca la inspectoratul
teritorial de munca, in termenul prevazut de
lege. (2) Angajatorul are obligatia sa
inregistreze acordul scris al partilor cu
privire la prelungirea valabilitatii
contractului individual de munca pe durata
determinata, incheiat cu un strain, la
inspectoratul teritorial de munca competent, cu
prezentarea permisului de sedere in scop de
munca valabil sau a autorizatiei de munca
valabile, in termen de 20 de zile de la
eliberarea documentelor care atesta prelungirea
autorizatiei de munca. Art. 18. - (1)
Angajatorul la care s-a dispus detasarea
transmite inspectoratului teritorial de munca in
a carui raza teritoriala isi are sediul o
comunicare privind detasarea salariatilor
straini pentru al caror acces pe piata muncii
din Romania este necesara autorizatia de munca,
cu cel putin 5 zile anterioare inceperii
activitatii acestora pe teritoriul Romaniei, dar
nu mai tarziu de prima zi de activitate. Orice
modificare a elementelor prevazute in comunicare
se transmite inspectoratului teritorial de munca
in termen de 5 zile de la data producerii
acesteia. (2) Comunicarea prevazuta la alin.
(1) trebuie sa cuprinda: a) datele de
identificare ale angajatorului la care s-a facut
detasarea: denumirea, adresa completa, codul
unic de inregistrare sau un alt numar de
identificare a angajatorului; b) datele de
identificare ale angajatorului strain care face
detasarea: denumirea, adresa completa, codul
unic de inregistrare sau un alt numar de
identificare a angajatorului, numele/denumirea,
precum si adresa completa ale reprezentantului
legal in Romania; c) informatii privind
detasarea: data la care incepe detasarea, scopul
detasarii si durata acesteia; d) lista
persoanelor detasate: numele si prenumele
acestora, functia/meseria, data nasterii, seria
si numarul documentului de calatorie, cetatenia.
Art. 19. - (1) La propunerea
Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de
Sanse, in concordanta cu politica privind
migratia fortei de munca si luand in considerare
situatia pietei muncii din Romania, anual, prin
hotarare a Guvernului se stabileste numarul de
autorizatii de munca ce pot fi eliberate
strainilor. (2) In vederea elaborarii
hotararii Guvernului prevazute la alin. (1):
a) Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii
de Sanse elaboreaza lista ocupatiilor deficitare
pe piata fortei de munca autohtona; b)
Oficiul Roman pentru Imigrari transmite
trimestrial Ministerului Muncii, Familiei si
Egalitatii de Sanse situatia statistica a
autorizatiilor de munca si a permiselor de
sedere in scop de munca, precum si situatia
cetatenilor Uniunii Europene care desfasoara pe
teritoriul Romaniei activitati dependente.
Art. 20. - (1) La eliberarea
autorizatiei de munca, angajatorul va plati
echivalentul in lei a 200 euro, raportat la
cursul oficial al Bancii Nationale a Romaniei la
data efectuarii platii. (2) Pe documentele
prin care au fost achitate tarifele pentru
eliberarea autorizatiei de munca, unitatile
Trezoreriei Statului vor confirma, prin
semnatura si stampila, incasarea sumelor
respective in conturile corespunzatoare de
venituri ale bugetului de stat. Art.
21. - (1) Autorizatia de munca se anuleaza
de Oficiul Roman pentru Imigrari in urmatoarele
cazuri, in termen de 5 zile lucratoare de la:
a) solicitarea angajatorului ca urmare a
incetarii din initiativa sa a raportului de
munca cu strainul sau in cazul incetarii
contractului individual de munca ca urmare a
acordului partilor; b) solicitarea
angajatorului sau a strainului ca urmare a
incetarii perioadei pentru a fost detasat in
Romania; c) solicitarea strainului ca urmare
a incetarii raportului de munca din initiativa
acestuia; d) sesizarea organelor competente,
potrivit legislatiei in vigoare, in cazul in
care strainul a fost declarat indezirabil, i s-a
anulat sau revocat dreptul de sedere in Romania
ori in cazul in care acesta nu mai indeplineste
conditiile privind incadrarea in munca; e)
nereprezentarea angajatorului in vederea
ridicarii autorizatiei de munca de la Oficiul
Roman pentru Imigrari, in termen de 30 de zile
de la data solutionarii cererii. (2)
Autorizatia de munca anulata se retine la
Oficiul Roman pentru Imigrari, insotita de
cererea de anulare si de documentele care atesta
incetarea raporturilor de munca. Art.
22. - (1) Pierderea autorizatiei de munca se
comunica Oficiului Roman pentru Imigrari, in
termen de 3 zile de la data constatarii
pierderii. In acelasi termen se comunica
Oficiului Roman pentru Imigrari deteriorarea sau
distrugerea permisului de sedere in scop de
munca. (2) La cererea titularului, Oficiul
Roman pentru Imigrari va elibera un duplicat al
autorizatiei de munca pierdute, deteriorate sau
distruse. Art. 23. - Autorizatia de
munca se pastreaza de catre angajat. Pentru a
face dovada legalitatii incadrarii in munca a
strainului, angajatorul trebuie sa detina o
copie legalizata a autorizatiei de munca sau a
permisului de sedere in scop de munca, dupa caz.
Art. 24. - (1) Angajatorul care are
incadrat in munca un strain caruia nu ii este
necesara autorizatia de munca are obligatia de a
comunica Oficiului Roman pentru Imigrari copia
contractului individual de munca, copia actului
de detasare, precum si a inscrisurilor care
atesta apartenenta la una dintre categoriile
prevazute la art. 5 lit. g) si h), dupa caz.
(2) Angajatorul prevazut la alin. (1) are
obligatia de a comunica Oficiului Roman pentru
Imigrari, in termen de 10 zile, modificarea sau
incetarea contractului individual de munca
incheiat cu strainul caruia nu ii este necesara
autorizatia de munca ori, dupa caz, incetarea
detasarii acestuia. Art. 25. - (1) La
cererea autoritatilor administratiei publice
centrale de specialitate, Oficiul Roman pentru
Imigrari, cu avizul Ministerului Muncii,
Familiei si Egalitatii de Sanse, elibereaza
autorizatia de munca fara indeplinirea
conditiilor prevazute la art. 3 alin. (1) lit.
d) si e) strainilor care au o implicare directa
si necesara in cadrul unor proiecte desfasurate
in Romania, care contribuie la dezvoltarea si
modernizarea infrastructurii economice a tarii
si determina un efect pozitiv de antrenare in
economie. (2) Strainilor prevazuti la alin.
(1) nu le sunt aplicabile dispozitiile prezentei
ordonante de urgenta referitoare la limitarea in
timp a valabilitatii autorizatiei de munca.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica
si strainilor care, la data intrarii in vigoare
a prezentei ordonante de urgenta, au o implicare
directa si necesara in cadrul unor proiecte
desfasurate in Romania, care contribuie la
dezvoltarea si modernizarea infrastructurii
economice a tarii si determina un efect pozitiv
de antrenare in economie. Art. 26. -
Constituie contraventii si se sanctioneaza dupa
cum urmeaza: a) primirea la munca a unui
strain fara autorizatie de munca sau permis de
sedere in scop de munca, cu amenda de la 1.500
la 2.000 lei pentru fiecare strain, fara ca
amenda sa poata depasi 100.000 lei; b)
mentinerea unui strain in munca dupa expirarea
autorizatiei de munca sau a permisului de sedere
in scop de munca, cu amenda de la 1.500 la 2.000
lei pentru fiecare strain, fara ca amenda sa
poata depasi 100.000 lei; c) netransmiterea
catre inspectoratul teritorial de munca a
comunicarii prevazute la art. 18 alin. (1) sau a
modificarilor elementelor prevazute in aceasta
comunicare, cu amenda de la 3.000 la 6.000 lei;
d) neindeplinirea obligatiilor prevazute la
art. 22 alin. (1) ori art. 24 alin. (1) sau (2),
cu amenda de la 1.500 la 3.000 lei. Art.
27. - (1) Constatarea si sanctionarea
contraventiilor prevazute la art. 26 se fac de
catre inspectorii de munca din cadrul Inspectiei
Muncii, precum si de catre lucratorii Oficiului
Roman pentru Imigrari. (2) Prevederile alin.
(1) si ale art. 26 referitoare la contraventii
se completeaza cu dispozitiile Ordonantei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 180/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare. (3)
Prevederile art. 26 intra in vigoare la 30 de
zile de la intrarea in vigoare a prezentei
ordonante de urgenta. Art. 28. -
Sumele provenite din tarifele platite conform
prevederilor art. 20, precum si cele provenite
din amenzile prevazute la art. 26 se fac venit
la bugetul de stat. Art. 29. - Pe
data intrarii in vigoare a prezentei ordonante
de urgenta se abroga: a) Legea nr. 203/1999
privind permisele de munca, republicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 544
din 17 iunie 2004, cu modificarile si
completarile ulterioare; b) Hotararea
Guvernului nr. 1.873/2005 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 203/1999 privind permisele de munca,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 94 din 1 februarie 2006.
Art. 30. - In cuprinsul actelor
normative in vigoare, referirile la sintagma
"permis de munca" se considera a fi facute la
sintagma "autorizatie de munca", in sensul
prezentei ordonante de urgenta.
Incepand
cu data de 01.01.2008 a intrat
in vigoare Ordinul 337 emis de catre Presedintele INS privind
actualizarea activitatilor din economia nationala Nomenclatorul CAEN.
Clasificarea ocupatiilor este
operatia de sistematizare a ocupatiilor (functiilor si meseriilor)
populatiei active, ?n care o ocupatie este clasificata o
singura data.
Prezentul cod
reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de
munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor
din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
INFO
LEGISLATIV
I. CONTRIBUTII SALARIALE DIN
01.02.2009
2. CONTRIBUTII
ANGAJAT:
1. CONTRIBUTII
ANGAJATOR: A. Contributia
asigurari sociale angajat: 10.5%
A. Contributia asigurari sociale
angajator:
B. Contributia de somaj angajati : 0.5%
- pentru conditii normale de munca :
20.8% C. Contributia
pentru asigurari sociale de sanatate: 5.5%
- pentru conditii deosebite de munca:
25.8%
- pentru conditii speciale de munca: 30.8%
B. Contributia de somaj angajator : 0.5%
C. Contributia pentru asigurari sociale de sanatate: 5.2%
D. Contributia FNUAS: 0.85%
E. Contributia la fondul de garantare a creantelor
salariale:0.25%